BIJUTERII PE 4 ROȚI, ADMIRATE ÎN NATURĂ

0
84

Chiar dacă sunt trecute bine de prima tinerețe, reușesc să întoarcă privirile oricui. Este vorba despre mașini de epocă, unele vechi de aproape o sută de ani. Bijuteriile pe patru roți au fost expuse, ieri, într-o poiană din localitatea buzoiană Haleș. Elegante, proaspăt spălate și lustruite bătrânele doamne au fost asaltate de curioșii care au început să se fotografieze lângă ele. Colecţionarii s-au mândrit cu bijuteriile lor, așa cum fac cu orice ocazie.

O apariţie inedită la paradă a fost o maşină de armată, despre care proprietarul ei spune că naşte tot felul de reacţii în rândul trecătorilor. Chiar dacă sunt trecute deja de prima tinereţe, bătrânele „doamne” pe roţi au fost fotografiate de către buzoienii veniți la paradă. Un Mercedes din anii `30, asemănător cu cele folosite în filmele lui Sergiu Nicolaescu, a atras toate privirile pasionaților. 

Din cauza pandemiei, proprietarii de automobile de epocă nu au mai putut participa la astfel de evenimente. Așa că au folosit acest prilej pentru a veni într-un număr destul de mare. Evenimentul organizat duminică la Buzău va fi urmat și de altele, în lunile care vin, însă numai dacă numărul infectărilor cu noul coronavirus nu va crește.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here