20.000 de copii din municipiul Buzău, elevi ai claselor III-XI, vor beneficia de câte un pachet cu patru cărţi în cadrul programului de încurajare a lecturii „Buzăul citeşte”, aprobat recent, de Consiliul Local Muncipal. Concret, programul „Buzăul citeşte” presupune acordarea unui pachet de patru cărţi elevilor, două din programa şcolară şi două din lecturile apreciate de copii, titlurile fiind stabilite de experţi, cu acordul Ministerului Educaţiei. Copiii vor primi şi jurnale de lectură, pe care vor trebui să le completeze după ce au citit cărţile. De asemenea, proiectul va presupune şi alte activităţi care în final să-i determine pe copii să citească de plăcere. Costurile acestui proiect se ridică la aproximativ 800.000 de lei, sumă care va fi obtinută parţial din bugetul alocat Culturii de Consiliul Local Buzău şi din sumele prevăzute pentru organizarea Drăgăicii.