CONSILIUL CONCURENŢEI A DECLANŞAT DOUĂ INVESTIGAŢII PE PIAŢA DISTRIBUŢIEI DE ENERGIE ELECTRICĂ

0
385

Consiliul Concurenţei a declanşat, din oficiu, două investigaţii ce vizează un posibil comportament abuziv al companiilor Distribuţie Energie Electrică România SA şi, respectiv, Distribuţie Energie Oltenia SA, pe piaţa distribuţiei de energie electrică aferentă zonelor geografice pentru care cei doi operatori deţin licenţă de distribuţie.

Autoritatea de concurenţă are indicii privind implicarea operatorilor de distribuţie în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică, în scopul favorizării companiilor de furnizare din cadrul grupului din care fac parte (Electrica, respectiv CEZ), în detrimentul concurenţilor acestora.

„Comportamentul suspectat are potenţialul de a afecta concurenţa pe piaţa furnizării de energie electrică, precum şi consumatorii, clienţi finali de energie electrică. Un astfel de comportament este deosebit de nociv, mai ales în contextul procesului de liberalizare pe care România l-a implementat în ultimii ani, ce implică tranziţia de la o piaţă reglementată către una concurenţială. De altfel, noi monitorizăm procesul de liberalizare şi am atenţionat companiile de distribuţie să nu împiedice migraţia clienţilor ” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile unor companii din cadrul grupurilor Electrica şi CEZ, din oraşele Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Ploieşti şi Craiova.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Consiliul Concurenţei reiterează faptul că orice client final de energie electrică poate alege în mod liber oferta concurenţială cea mai potrivită nevoilor sale, de la orice furnizor prezent pe piaţă, fără nicio intervenţie din partea operatorului de distribuţie, care nu are un rol activ în procesul de schimbare a furnizorului. De altfel, distribuitorul de energie electrică este obligat să opereze reţeaua concesionată pentru toate locurile de consum din acea reţea, activităţi precum cele de mentenanţă, de modernizare, de intervenţie la avarii sau de măsurare a consumului fiind prestate în mod similar tuturor clienţilor, indiferent de furnizorul de la care aceştia achiziţionează energia electrică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here