MEDICII REZIDENȚI VOR PRIMI 90 LEI PE ORĂ PENTRU A ACTIVA ÎN CENTRELE DE VACCINARE

0
320

Medicii rezidenți vor putea activa în centrele de vaccinare, potrivit schemei stabilite în strategia națională de vaccinare anticoronavirus, și vor primi câte 90 de lei pe oră pentru activitatea desfășurată în aceste centre, așa cum s-a stabilit printr-o OUG publicată săptăpmâna trecută în Monitorul Oficial, care se aplică de la data publicării, scrie avocatnet.ro. În acest act normativ se precizează că activitatea medicilor rezidenți în centrele de vaccinare va fi remunerată cu 90 lei/oră, potrivit tarifului orar prevăzut deja pentru medici în cadrul OUG nr. 3/2021 privind plata personalului implicat în procesul de vaccinare.

Conform documentului amintit, personalul medical care își desfășoară activitatea în centrele de vaccinare împotriva COVID-19 va putea încheia, în acest sens, contracte de prestări servicii ca persoană fizică. În același timp, activitatea personalului medical cu pregătire superioară, desfășurată pe parcursul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 într-un spital sau o clinică de stat, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial, constituie, așa cum arată ordonanța amintită, vechime în muncă și stagiu de cotizare. În plus, vechime în muncă și stagiu de cotizare este considerată și activitatea desfășurată în centrele de vaccinare în baza unui contract de prestări de servicii.

În proiectul ce ulterior a devenit OUG 29/2021 se prevedea faptul că medicii de familie care administrează vaccinuri ar fi putut primi câte 40 lei pentru fiecare vaccin administrat în cabinetul propriu, față de 30 de lei/vaccin, cât este stabilit acum. Însă această măsură n-a fost păstrată în forma oficială a ordonanței. Astfel, medicii de familie primesc numai 30 de lei pentru fiecare vaccin administrat în cabinetul propriu. Campania națională de vaccinare se află deja în cea de-a treia etapă, destinată populației generale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 2 =