Dacă vrei să devii poliţist, iubeşti câinii şi nu eşti alergic la ei, ai şansa să ai parte de una dintre cele mai frumoase slujbe la Serviciului Investigaţii Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău. O spun prin prisma a ceea ce am văzut în decursul a doi ani, după ce i-am întâlnit pe Rik, un splendid exemplar de ciobănesc german, câine de urmă și partenerii săi, agent șef principal Costel Vlad și fiul său, agent Marius Vlad. Totul a pornit, așa cum spuneam înainte, în urmă cu 2 ani. Fascinată să văd echipe formate dintr-un polițist și partenerul său patruped, la lucru, am luat legătura cu reprezentanții IPJ Buzău. Atunci, i-am cunoscut pe Rik și pe Costel Vlad. Recent, am avut plăcuta surpriză să aflu că s-a făcut un schimb de generație, o predare de ștafetă – să-i spunem. La ce mă refer? Ei bine, Rik are acum un nou partener – pe agentul Marius Vlad. ,,Trecerea de la o generație la alta se face cu răbdare și înțelegere”, spunea cineva. Ei bine, Marius poate spune că știe ce înseamnă acest lucru. Mi-a povestit că, după pensionarea tatălui său, Rik l-a acceptat cu greu. Dar, cu răbdare, înțelegere și dragoste – da, dragostea pentru animale – poți trece peste orice barieră. Așa am aflat că Rik are urmași care, foarte probabil, dacă vor avea calitățile tatălui lor, ar putea să-i calce pe urme… Trebuie să înțelegeți însă ceva foarte important: nu este deloc ușor să faci acest lucru. Nu, nu… dar, mai multe, puteți afla din următorul interviu.
Reporter: Ce te-a determinat să intri în Poliție?
Marius Vlad: Pasiunea mea pentru Poliție a plecat în primul rând de la tata, pentru că de mic stăteam pe lângă el. M-a influențat foarte mult. Am intrat în Poliție pe 16 ianuarie 2017, prin sursă externă, prima serie. Prima numire a fost la Poliția Transporturi Feroviare (n.red. TF) Pogoanele, unde am stat vreun an și puțin și mai apoi m-am mutat la Râmnicu Sărat, tot la TF. Anul trecut, pe data de 1 martie, am venit aici (n.red. IPJ Buzău). Ce fac acum, să lucrez cu câinii, este pasiunea mea cea mai mare. Îmi plac foarte mult animalele. Tot tata a fost centrul meu, după care m-am orientat și tocmai de aceea, după părerea mea, această muncă mi se pare puțin mai deosebită față de restul. Spun asta pentru că nu știu dacă toată lumea ar avea răbdarea necesară să lucreze cu un animal, plus că nu implică numai să iei câinele să-l plimbi și să te duci la cercetări. Nu, trebuie să stai să faci curat, să-l perii, trebuie să-l antrenezi…Sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le faci, atunci când lucrezi cu un câine. De asta spun că nu știu dacă toată lumea poate să facă acest lucru…La mine a prins. Se pare că a devenit oarecum o pasiune și cu asta vreau să continui. Acum…Dacă va veni ceva mai bun din viitor, sunt cu brațele deschise.
Rep.: Ca să lucrezi cu un animal trebuie să îți și placă. Asta e clar…
M.V.: Da, nu trebuie să te enervezi pentru că …până la urmă sunt animale și nu știi ce e în capul lor…
Rep.: Nu știi ce e în mintea unui om, ce să mai zicem de un animal….
M.V.: Da, corect. Deci, nu înțelegi un om după mulți ani de zile, darămite un animal care săracul …
Rep.: Când i-ai spus tatălui tău că vrei să urmezi această carieră cum a reacționat?
M.V.: N-a fost prea surprins pentru că el deja știa, pentru că de mic, pe când eram ,,jumătate de buletin”, umblam cu cascheta pe cap, mă jucam…Îmi plăceau lucrurile astea….
Rep.: Tatăl tău s-a pensionat anul trecut, nu?
M.V.: Da, pe 3 august 2020.
Rep.: Și când ai ajuns aici și ți-a spus că vei lucra cu Rik….
M.V.: Am fost puțin cam surprins pentru că relația mea cu el nu era una tocmai bună. Eu îl știam de mic, dar nu prea eram prieteni, dacă pot să spun așa. Și, nici după ce a plecat el (n.red. agent șef principal Costel Vlad, tatăl lui Marius), a durat o perioadă – o lună și ceva- în care a trebuit să ne acomodăm. Cu greu, dar am reușit într-un final. Văzându-mă zilnic și nemaifiind tata, automat îl uită. Dându-i mâncare, mă jucam cu el, îl chemam la mine …Ușor, ușor, ne-am împrietenit și acum merge ca și cum ar fi cu tata.
Zâmbesc amintindu-mi de prima mea întâlnire cu Rik, de acum 2 ani. Atunci, l-am cunoscut și pe tatăl lui Marius, agent șef principal Costel Vlad. Eram extrem de emoționată să-i întâlnesc, și, trebuie să recunosc că mai mult eram nerăbdătoare să-l văd pe Rik, un exemplar superb de ciobănesc german. La vremea respectivă, nu mi-a oferit niciun pic de atenție. Rik stătea efectiv cu ochii lipiți de Costel Vlad. Îi povestesc această întâmplare și lui Marius, care, râzând, îmi spune: ,,Da, era extrem de atașat de tatăl meu. Oriunde se ducea tata, era și el prezent. Dacă nu-l vedea 5 minute, începea să se agite, schelălăia, era dat peste cap, ce mai….Era obsedat. Da, cred că acesta este cuvântul potrivit – obsedat”.
Rep.: Rik are 9 ani, din ce îmi amintesc. Este o vârstă înaintată pentru un câine în Poliție…Știu că stau parcă până la 7 ani, nu?
M.V.: Da, dar acum depinde și de el. De exemplu, din 2 în 2 ani se fac acele reatestări (n.red. Centrul Chinologic de la Sibiu), pentru a trece mai departe. Dacă le trece cu brio, poate continua. Acum, totul depinde de el, cât poate să ducă. Anul acesta, am cu el retestare în luna decembrie. Totuși, vis a vis de ceea ce ați spus dumneavoastră cu 7 ani, spre exemplu, câinele pe care tata l-a avut dinaintea lui Rik, l-a ținut în Poliție până la 13 ani. După aceea a murit din cauza unei probleme medicale.
Rep.: Bănuiesc că ai emoții când pleci în misiune cu el? Adică emoții și pentru tine, dar și pentru el, pentru că plecați împreună, însă nu știți dacă vă veți întoarce amândoi…
M.V.: Nu pot să spun că am emoții. Tot ce mă gândesc este să mă duc să facem treabă bună amândoi. Nu mă interesează altceva. Sunt sigur pe mine, dar și pe Rik. În el îmi pun cea mai mare bază. Este partenerul meu de încredere. Este adevărat că atunci când pleci într-o misiune nu știi peste ce dai, dar noi suntem oarecum protejați. Adică în momentul în care Rik găsește o urmă, suntem întotdeauna însoțiți fie de un polițist de la postul din localitatea respectivă, fie de băieții de la SIC (n.red. Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Buzău). Deci, se mai elimină din riscuri.
Rep.: Mi-ai spus la un moment dat că ,,Dacă va veni ceva mai bun din viitor, sunt cu brațele deschise”. La ce te-ai referit?
M.V.: Mă gândesc în sensul de avansa pe scara ofițerilor.
Rep.: În cazul acesta te întreb: Ce ți-ai fi dorit să faci mai exact în Poliție, profesional vorbind?
M.V.: Să ajung ofițer.
Rep.: Unde, mai exact? La ce departament? Adică ce ți-ar fi plăcut ție în mod special să fii în Poliție?
M.V.: Sincer, am omis o parte… Mi-ar fi plăcut foarte mult și la mascați, dar am avut o ezitare, pentru că este periculos. Așa că am decis să o iau ușor așa, să mă potolesc și acum am ajuns la concluzia că ceea ce am ales este mult mai bine.
Spuneam ceva mai devreme despre experiența mea cu Rik de acum 2 ani. Refuzul său de a-mi da atenție atunci, m-a făcut și mai dornică acum, când vorbeam cu noul său partener, de a-l revedea. Și….Iată că dorința mi-a fost îndeplinită. Nu vă puteți imagina ce bucurie a fost pe mine. Despre Rik, ce pot spune; că odată ce a fost scos de Marius din padocul său, umbla și se zbenguia fericit prin curte, iar ochii îi sticleau de bucurie. Cred că nici eu nu eram prea departe de această stare, în contextul în care, în sfârșit, am reușit să îl mângâi și să mă joc puțin cu el. Atunci, l-am întrebat pe Marius, care părea mult mai relaxat după ce am terminat interviul, ce va face cu Rik atunci când se va pune problema de pensionare a câinelui său. Imediat mi-a dat un răspuns ce mi-a dat clar de înțeles că această conexiune dintre el și Rik este una puternică. ,,Îl iau acasă. Îl duc la țară. Este parte din familie”, mi-a spus Marius cu zâmbetul pe buze. Fiind o iubitoare de animale, l-am înțeles, și atunci mi-am zis în gând: ,,Și eu aș fi făcut la fel!”.
