MEDIC PRIMAR DIABET ZAHARAT, NUTRIŢIE ŞI BOLI METOBOLICE DANA MARINESCU, DIN SPITALUL JUDEȚEAN BUZĂU: ,,SUNT ADEPTA ALIMENTELOR SIMPLE PREPARATE ÎN CASĂ”

0
974

Din această săptămână, am intrat în Postul Paştilor, care reprezintă o perioadă de pregătire pentru Sfintele Paşti. Asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească către Săptămâna Patimilor şi inviere. După cum știm cu toții, Postul Paștelui care durează 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor. Tot mai multă lume alege să ţină acest post, care din punct de vedere al alimentaţiei este de fapt un tip de alimentaţie bazat pe plante. Pentru a fi foarte atenți la un astfel de ,,regim alimentar”, am vorbit din nou cu medicul primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metobolice Dana Marinescu. Doctorul ne-a oferit în cadrul acestui interviu câteva repere pentru persoanele care doresc să işi menţină starea de sănătate ţinând acest post.

Reporter: Am intrat în Postul Mare. Din punct de vedere medical, ce înseamnă schimbarea regimului alimentar pentru organism, mai ales după o iarnă în care am consumat alimente bogate caloric?

Dana Marinescu: Postul poate reprezenta o restricție alimentară bine venită pentru organism, asta dacă alegem și mâncarea benefică. Este important să știm ce preparate consumăm și pe care le evităm, pentru a nu ne pune sănătatea în pericol. O dietă vegetariană are beneficii multiple pentru sănătate, numeroase studii arătând faptul că ar putea scădea riscul de apariție a bolilor cardiovasculare, a unor cancere, precum și a obezității și a diabetului zaharat.

Rep.: Cum ar trebui să ne pregătim înainte de a începe postul propriu-zis?

D.M.:  Nu cred că trebuie o anumită pregătire înainte. Intrarea în post se face oricum treptat . Cu o săptămână înainte de intrarea în post se renunță la produsele de carne,pentru ca ulterior să se renunțe și la brânzeturi, lactate și ouă.

Rep.: Ce reguli trebuie să urmăm pentru a ne asigura că avem o alimentație echilibrată în timpul postului?

D.M.: Prin postul ortodox se elimină consumul de carne, ouă, lapte și derivatele sale și se crește aportul de carbohidrați, cereale, fructe și legume, leguminoase, nuci, semințe, aceasta fiind de fapt o dietă vegetariană. Dacă este echilibrat, nu limitează aportul de proteine și aminoacizi esențiali. O alimentație bine echilibrată presupune să nu uităm de vitaminele, mineralele, aminocizii esențiali și constituenții absolut necesari pentru o bună funcționare a proceselor metabolice. Având în vedere multitudinea de legume și fructe, dieta trebuie să fie variată, nicidecum monotonă. De asemenea, se poate consuma lapte vegetal-de migdale, de soia etc. O atenție deosebită trebuie acordată produselor de post din comerț, care sunt hipercalorice și ar trebui evitate. Moderația trebuie menținută în orice dietă adoptată. Eu sunt adepta alimentelor simple preparate în casă.

Rep.: Care sunt acele alimentele vegetale care conțin proteine?

D.M.: Surse vegetale complete de proteine (care conțin toți cei 9 aminoacizi esențiali ) sunt hrișca, quinoa și soia, de exemplu. Poți combina și mai multe surse de proteine incomplete, pentru a obține una completă: cereale integrale (orez brun, cușcuș, pâine din făină integrală) + fasole, mazăre, linte, năut, sau semințe și nuci + fasole, mazăre, linte, năut. Prin urmare, un prânz compus din humus pe pâine integrală, cu o salată de fasole și ulei de in presat la rece îți va aduce aportul sănătos de proteine și aminoacizi esențiali pentru ziua respectivă.

Rep.: Și cum diversificăm meniul ca să obținem toate grupurile de nutrienți?

D.M.: Având în vedere că în post se limitează aportul de carne, ouă, lapte, pește, cele mai frecvente deficite apar în rândul constituenților acestora, anume aminoacizii esențiali, vitaminele din grupul B, vitamina D pe care o luăm din pește și din ouă. Aminoacizii esențiali lyzina, methionina, triptofan, treonina sunt câteva exemple de aminoacizi esențiali care pot lipsi din alimentația de post. Consumând soia, tofu, linte, nuci, semințe, quinoa și cereale putem suplini aceste deficite. Incluzând în alimentație nuci, semințe de in, de chia sau de cânepă, putem recupera din acizii omega 3 și 6 pe care îi peirdem prin eliminarea unor alimente, în perioada de post.

În ceea ce privește vitaminele și mineralele, studiile au arătat că aportul de vitamine din grupul B, mai ales B2 –riboflavina și B 12 – ciancobalamina scade. De asemenea, atenția trebuie îndreptată spre deficitul de vitamina D, iod, calciu, zinc și fier. Vitaminele B pot fi suplinite prin suplimente, murături și drojdie. Surse vegetale excelente de fier sunt legumele verzi, nucile, semințele de chia. Fasolea și nucile conțin zinc, iar calciu găsim în conopidă, broccoli, varză, spanac și tofu. Cartofii, afinele, sarea iodată ne furnizează iodul de care avem mare nevoie, iar pentru vitamina D ar trebui folosite suplimente și o expunere la soare cel puțin 15 minute pe zi.

Rep.: Cât de adevărată este această percepție: că slăbim în timpul postului?

D.M.: Din păcate, postul nu poate fi eficient ca regim de slăbire dacă singura schimbare este înlocuirea produselor de origine animală cu alte alimente bogate în grăsimi şi carbohidraţi. Pentru a fi cu adevărat eficient, orice regim de slăbit are de îndeplinit o condiţie importantă: deficitul caloric. Atunci când consumi mai multe calorii decât primeşti din alimentaţie, vei slăbi, indiferent dacă ai un regim de post sau nu. Faţă de alte perioade în care încerci să slăbeşti, Postul Paştelui îţi oferă un avantaj suplimentar: renunţarea la produsele de origine animală, înseamnă mai puţină grăsime în dietă ta.

Rep.: Există un curent al curelor cu sucuri verzi. Sunt acestea cu adevărat benefice? De ce?

D.M.: Există un curent care susține că sucurile verzi ajută la detoxifierea organismului. Acest lucru nu este tocmai adevărat, corpul uman având propriile mecanisme de eliminare a toxinelor (prin intermediul rinichilor, al ficatului, al pielii etc.). În funcție de compoziția lor, sucurile verzi au beneficii pentru persoanele care nu pot consuma fructele și legumele ca atare (persoane fără dinți sau care au tulburări de înghițire, care au suferit intervenții chirurgicale la nivelul stomacului etc.).  Prin urmare, pentru majoritatea persoanelor, curele cu sucuri verzi nu au un beneficiu pentru sănătate. În plus, dacă sucurile sunt făcute din fructe, acestea au un conținut de zahăr similar cu cel al băuturilor îndulcite din comerț. Prin urmare, nu sunt recomandate niciunui tip de dietă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here