GRANTURI PENTRU IMM-URI, DOAR PÂNĂ VINERI

0
414
Sursa foto:eta2u.ro

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) mai pot cere statului împrumuturi pentru investiții de până la 200.000 de euro doar până vineri, 29 ianuarie. Înscrierea IMM-urilor se face prin intermediul platformei granturi.imm.gov.ro, acolo unde solicitanții își pot crea conturi de utilizatori. Practic, este vorba despre două etape ale înscrierii – cea în care se face contul de utilizator, cu ajutorul unei semnături electronice, și cea în care se completează și transmite formularul electronic pus la dispoziție în acest sens.

Perioada în care IMM-urile pot să completeze și să transmită solicitarea de finanțare va putea fi prelungită, dacă este nevoie, până la epuizarea fondurilor disponibile. Deși se estima că minimum 3.000 de IMM-uri vor putea accesa ajutorul, până acum s-au depus peste 9000 de solicitări. Ordinea la contractare se face în funcție de punctajul obținut de fiecare proiect. În caz de egalitate, departajarea se face în funcție de procentul cofinanțării, valoarea cifrei de afaceri și ordinea înscrierii.

Contractele de finanțare trebuie încheiate între IMM-uri și autorități cel târziu până în ultima zi a lunii iunie 2021. Derularea acestora se face în două mari etape:

  • o perioadă de implementare de maximum 12 luni, de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare, până la depunerea cererii de rambursare/plată,
  • o perioadă de trei ani de monitorizare, începând cu anul următor acordării grantului.

IMM-urile pot solicita granturi cuprinse între 50.000 și 200.000 de euro, iar finanțarea poate acoperi maximum 85% sau 70% din proiect. Mai precis, solicitanții trebuie să acopere și ei minimum 15% din valoarea proiectului, dacă vorbim de regiuni mai puțin dezvoltate ale României, sau minimum 30% din valoarea proiectului, dacă vorbim de regiunea București-Ilfov. Investițiile pot fi făcute, în principal, în industria alimentară, industria auto, construcții, transporturi, turism, industria farmaceutică,  educație, sănătate și comerț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 47 = 48