Nominalizare mai mult decât onorantă pentru municipiul Buzău în cadrul unei competiții europene. Este vorba despre concursul „2021Transform Awards Europe”, organizat de Transform Magazine din Marea Britanie, singura publicaţie globală pentru rebranding şi dezvoltare de brand. Recent, publicația britanică a făcut publică lista scurtă a nominalizaţilor la premiile competiţiei, aflată la a 12-a ediţie. La categoria „ cel mai bun brand de localitate sau de ţară au fost făcute două nominalizări: Oraşul Paris şi Oraşul Buzău. Brandul municipiului Buzău a fost lansat în primăvara anului 2018 sub logo-ul “Buzău-oraș deschis”. Câştigătorii consursului organizat de Transform Magazine din Marea Britanie vor fi anunţaţi într-o gală ce va avea loc pe 29 aprilie.