EFECTUL PANDEMIEI: MAI PUȚINI MORȚI PE ȘOSELE DIN JUDEȚ

0
85

Pandemia de coronavirus are şi efecte pozitive, cel puţin în ceea ce priveşte evenimentele rutiere soldate cu victime. În 2020, în județul Buzău, s-au înregistrat cu 31 la sută mai puține de accidente rutiere grave decât în 2019. Totodată, la fel de mult a scăzut și numărul persoanelor care și-au pierdut viața în urma evenimentelor rutiere.

De asemenea, ca urmare a restricţiilor de circulaţie impuse prin Starea de urgenţă şi Starea de alertă, pe şoselele din judeţ s-au înregistrat, față de anii precedenți, mai puține accidente ușoare, soldate doar cu pagube materiale.

Principalele cauze care au generat accidentele rutiere grave la Buzău, în 2020, au fost indisciplina pietonilor, pătrunderea pe contrasens, viteza neadaptată condițiilor de drum și neacordarea priorității de trecere, pietonilor sau altor autovehicule. Pentru a menţine acest trend descrescător, poliţiştii rutieri din Buzău vor desfăşura, în 2021, ample campanii de prevenire a accidentelor de circulație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here