Schimbare la vârful Inspectoratului Școlar Județean Buzău. Florina Stoian părăsește echipa de conducere a Inspectoratului, la aproape 5 luni de la detașarea în funcția de inspector școlar general adjunct. Decizia de încetare a detașării Florinei Stoian în funcția de inspector școlar general adjunct a fost luată de Ministerul Educației și transmisă ieri, 20 ianuarie, în teritoriu. Florina Stoian a declarat că se aștepta la o astfel de decizie, întrucât partidul care a susținut-o pentru a ocupa postul de conducere, respectiv PMP, nu a mai intrat în Parlament. Odată cu plecarea Florinei Stoian de la vârful Inspectoratului Școlar Buzău, echipa de conducere va fi alcătuită doar din inspectorul școlar general, Ionel Meiroșu, și un adjunct, Daniela Palcău.