GUVERNUL A MODIFICAT DIN MERS ETAPA A DOUA DE VACCINARE ÎMPOTRIVA COVID-19

0
83

Printr-o Hotărâre de Guvern,  aprobată în ședința de ieri, au fost introduse noi categorii, dar au fost amânate pentru etapa următoare, alte persoane. Pe lângă categoriile „esențiale” deja incluse în această a doua etapă de vaccinare, în care imunizarea vârstnicilor era esențială, a fost  inclus personalul din instituții precum Avocatul Poporului, Curtea Constituțională,  BNR,  ANAF, avocații, Consiliul Concurenței, Curtea de Conturi, primării. Unii angajați din mediul privat, puși pe listă inițial în etapa 2, au fost mutați în etapa 3 A, intermediară,  așa cum a numit-o premierul.

Tot în etapa a doua, Executivul  a inclus și persoanele cu handicap, cele imobilizate, însoţitorii acestora, precum şi persoanele fără adăpost. Populația generală, angajații HoReCa, cei din cultură și din restul sistemului bancar vor intra în etapa a treia. Premierul spune că, în luna februarie, România ar urma să primească aproape 220.000 de doze de vaccin pe săptămână.

Între timp, tot mai mulți români se arată dornici să se vaccineze împotriva Sars Cov 2. Ieri, în 31 de județe din România fusese deja atinsă capacitatea maximă de programare pentru administrarea vaccinului COVID pentru următoarele trei săptămâni, în raport cu numărul dozelor disponibile până în prezent și calendarul de livrare estimat. Numărul românilor vaccinați, de la începutul campaniei a depășit 300 de mii, dintre care  peste 5800 au fost imunizați și cu a doua doză, ceea ce le asigură un grad maxim de protecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here