6 POSTURI SCOASE LA CONCURS LA IPJ BUZĂU PRIN ÎNCADRARE DIN SURSĂ EXTERNĂ, PENTRU POLIȚIA PROTECȚIA ANIMALELOR

0
841

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău sunt scoase la concurs 6 posturi, prin încadrare directă din sursă externă. Înscrierile se fac on-line, până pe 28 decembrie 2020. Inspectoratul de Poliție Județean Buzău organizează concurs cu recrutare din sursă externă pentru ocuparea a 6 posturi în cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, dintre care trei de ofițer și trei de agenți de poliție. Astfel, sunt scoase la concurs 2 de posturi ofițer cu specializarea medic veterinar, 1 post de ofițer de poliție și 3 de posturi de agent de poliție.

Înscrierile se fac on-line, la unitățile de poliție care au scos posturile la concurs, până la data de 28 decembrie 2020. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente. Având în vedere că proba scrisă a concursului va avea loc la aceeași dată pentru toate posturile la concurs, la nivel național, candidații vor putea susține proba doar pentru ocuparea unui singur post dintre cele scoase la concurs.

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare, documente necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, găsiți aici – https://www.bz.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs. De asemenea, informații despre toate încadrările de personal la nivel național, prin încadrare din sursă externă, pot fi obținute consultând pagina de internet a Poliției Române accesând  adresa https://politiaromana.ro/ ro/cariera/posturi- scoase-la-concurs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here