ZECI DE CARTUȘE AU FOST GĂSITE DE POLIȚIȘTI ÎN LOCUINȚELE UNOR BUZOIENI DIN VADU PAȘII ȘI MĂRĂCINENI! UNUL DINTRE EI SE AFLĂ ÎN AREST

0
412

Polițiștii au desfășurat recent, 10 percheziții în județele Buzău și Constanța, într-un dosar în care erau vizați 4 buzoieni cu vârste  cuprinse între 26 și 58 de ani, din Vadu Pașii și Mărăcineni. Aceștia erau  bănuiți de deţinerea ilegală a unor arme, muniții sau componente esențiale ale unor arme. În județul Buzău, polițiștii au descins în localitățile Mărăcineni, Vadu Pașii și Merei. În continuarea cercetărilor în cauza penală privind comiterea infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”,  în care doi bărbați în vârstă de 26, respectiv 36 de ani, din Vadu Pașii și Mărăcineni, au fost reținuți de polițiștii buzoieni, în urma complexului de investigații și prin punerea în executare a unui mandat de percheziție, polițiștii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au identificat o armă automată și 12 cartușe.

Din cercetări a reieșit că arma și muniția aferentă ar aparține uneia dintre persoanele reținute. Astfel, în urma probatoriului administrat, instanța a emis ieri pe numele tânărului de 26 de ani, din Vadu Pașii, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Față de bărbatul de 36 de ani, din Mărăcineni a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Polițiștii continuă cercetările în dosarul penal pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanelor cercetate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here