Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat de la începutul acestei luni autorizarea plăților finale, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2020. În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale aferent Campaniei 2020, respectiv de până la 70 % în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală. Până la acest moment s-au autorizat la plată un număr de 602.661 fermieri, reprezentând un procent de 73,42 % din numărul total al fermierilor eligibili care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020. Suma totală autorizată la plată este de 348.000.643 euro, din care:
- 305.694.878 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
- 35.286.413 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
- 7.019.352 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).
Totodată, în perioada 16 octombrie 2020 și până în prezent, APIA a efectuat plăți în valoare totală de 1.770.724.884 euro, aferente Campaniei 2020. Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro. APIA asigură toți fermierii că va depune toate eforturile pentru a primi în timp util subvențiile cuvenite aferente Campaniei 2020.