TAXE MAI MARI, ÎN 2021, PENTRU BUZOIENI

0
978

Anul viitor, buzoienii vor scoate mai mulți bani din buzunare pentru impozitele pe locuințe sau mijloace de transport. Un proiect privind majorarea impozitelor cu indicele de inflație pe anul 2020, respectiv 3,8 la sută, se află în dezbatere publică și va fi adoptat într-o ședință viitoare a Consiliului Local Municipal. Indexarea taxelor locale va aduce bani mai mulți la bugetul local, folosiți pentru investiții în infrastructură.

Edilul Buzăului este sigur că anul 2021 va fi foarte dificil, marcat în continuare de criza sanitară, dar și de o recesiune economică ce ar putea avea urmări la fel de grave ca cea din 2008 – 2009.  Și la anul, Primăria Buzău va menține bonificația de 10 la sută pentru persoane fizice, și 5 la sută, pentru cele juridice, dacă taxele și impozitele sunt achitate până la data de 31 martie. Proiectul de hotărâre privind noile taxe și impozite locale pentru anul fiscal 2021 poate fi consultat pe site-ul Primăriei Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here