TREI NOI DECESE, ÎN JUDEȚUL BUZĂU

0
406

Alte zeci de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, în județul Buzău, dar și trei decese. Este vorba despre trei femei de 55, 62 și 70 de ani. Dacă pacientele de 62 și 70 de ani sufereau de mai multe boli, a treia, în vârstă de 55, nu avea comorbidități cunoscute.

Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în  județ au fost confirmate 61 de cazuri noi de COVID 19, 7 pacienți fiind diagnosticați în laboratoare private de analize, iar 2 la unități sanitare din alte județe. Cei 61 de pacienți nou confirmați au vârste cuprinse între 14 și 84 de ani.

Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 7.139, 5.933 persoane fiind declarate vindecate și externate. De asemenea, 861 de persoane se află în carantină, iar 852 de persoane, în izolare la domiciliu. Numărul total de decese Covid-19 înregistrat, în județul Buzău, de la începutul pandemiei, a ajuns la 187.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here