În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, desfășurată astăzi, în sistem audioconferință, au fost actualizate scenariile de desfășurare a cursurilor în mai multe unități de învățământ din județul Buzău, în contextul apariției cazurilor de infectări cu noul Coronavirus, în rândul elevilor și cadrelor didactice. Astfe, se suspendă desfășurarea cursurilor ,,față în față” la Liceul cu Program Sportiv ”Iolanda Balaș Soter” la clasele a IX-a A și a XII-a A până la data de 05.11.2020, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (on-line). De asemenea, cei aproape 1500 de elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău vor participa, până la data de 07.11.2020 inclusiv, la ore de acasă, din fața calculatorului. Școală buzoiană s-a închis de astăzi, după confirmarea a mai mult de trei cazuri de infectare cu SARS-COV-2.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a mai decis să se suspende desfășurarea cursurilor ,,față în față” la Liceului Teoretic ”Ștefan cel Mare” Râmnicu Sărat, la clasa a XI-a F, grupa I, până la data de 05.11.2020 inclusiv, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (on-line). Totodată, se suspendă desfășurarea cursurilor ,,față în față” la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Rm. Sărat, la clasele Pregătitoare A și B și clasele I A, VI D, IX Învățământ Profesional și Tehnic, până la data de 05.11.2020 inclusiv, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (on-line).
Pe de altă parte, începând de mâine, cursurile vor fi reluate la clasele a II-a, a III-a și a IV-a de la Școala Gimnazială ”Tache și Ecaterina Tocilescu” din Comuna Vintilă Vodă În cadrul ședinței CJSU au mai fost actualizate scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ. Potrivit ratei de incidență cumulate în ultimele 14 zile, Berca, Blăjani, Buzău, Năeni, Mărgăritești, Vernești, Săpoca, Zărnești, Săhăteni, Cănești, Merei, Largu, Bălăceanu, Râmnicelu și Lopătari se încadrează în scenariul galben, iar unitățile administrativ- teritoriale CA Rosetti și Unguriu trec în scenariul verde ( acesta poate fi citit aici: ANEXA 1).
Acasă CORONAVIRUS SCENARII ACTUALIZATE DE DESFĂȘURARE A CURSURILOR ÎN MAI MULTE UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT...