PROIECT: ROMÂNII CARE SE TESTEAZĂ DE COVID-19 ÎN SISTEMUL PRIVAT AR PUTEA RECUPERA COSTUL DE LA MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

0
430

Potrivit unui proiect legislativ depus recent la Senat, testările efectuate de către români contra cost în sistemul privat de sănătate vor fi decontate de Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică, pe baza unei cereri însoţite de dovadă plăţii şi a buletinului de analiză, în maximum 30 de zile de la depunere. Prin acest proiect se doreşte înfiinţarea unui program naţional de testare pentru determinarea infectărilor cu noul coronavirus. Sumele necesare pentru acoperirea acestor costuri ar trebui să vină din fondul de rezervă al Guvernului, se mai arată în actul normativ.

De asemenea, proiectul menţionează și faptul că românii se vor putea testa gratuit şi reţeaua de sănătate publică. În prezent, testarea la cerere în spitalele de stat se poate face doar contra cost. Proiectul legislativ nu conţine informaţii care s-ar putea dovedi importante în adoptarea sa, cum ar fi numărul de testări pe care un cetăţean le poate face, limita de preţ pentru teste sau suma totală ce ar trebui alocată pentru acest program. Pentru a deveni lege, aceasta trebuie să parcurgă toate etapele până la adoptarea de către Parlamentul. Pentru a intra în vigoare actul normativ trebuie să fie promulgat de preşedintele statului şi publicată în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

64 + = 65