PEISAJ CU TOTUL INEDIT, PE O STRADĂ DIN CENTRUL MUNICIPIULUI BUZĂU

0
459

Câțiva dovleci uriași atârnă pe firele de comunicații, spre mirarea trecătorilor. Mica expoziție de dovleci din centrul Buzăului este opera lui Costică Patache, grădinar pasionat care nu s-a lăsat descurajat niciodată de lipsa de teren din jurul propriei case. În fiecare an, înființează mici grădini în casetele de pe trotuar. Dovlecii atârnă la peste trei metri înălțime, pe firele de internet și telefonie. Bărbatul îi va recolta peste câteva zile, cu ajutorul unei scări, pentru a le lua semințele.

În alți ani, grădinarul din centrul Buzăului îi culegea pentru mâncare. Dovlecii din centrul orașului atrag imediat privirile celor care trec prin zonă. Unii se miră, alții scot telefoanele și le fac fotografii. În casetele de pe trotuar, domnul Patache a plantat pe lângă vrejurii de dovleac și câteva specii de flori, canna, tufănele și crăițe, dar și un arbore de mătase, originar din Asia, care va crește cât casa de înalt, dacă plantația stradală scapă nevandalizată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here