SECETA SCUMPEȘTE BRÂNZA

0
65

Seceta profundă din ultima vreme lovește din ce în ce mai crunt în crescătorii de animale din județul Buzău. Câmpiile cu cereale s-au uscat prematur iar pășunile au rămas fără verdeață. Ioana Toma are la Cilibia peste 600 de oi și capre și aproape 80 de vite. Vinde laptele de vacă unor mari procesatori iar din cel de oaie face brânză. Oile buzoiencei încă sunt duse de ciobani la păscut, însă nu pentru multă vreme, deoarece pajiștile sunt deja pe terminate. Iarba s-a uscat mult mai devreme decât în alți ani.

Din lanul de porumb, Ioana Toma nu mai are ce culege, tot din cauza secetei, și își face deja griji pentru animale. A fost nevoită să ridice cu cinci lei prețul kilogramului de brânză de oaie, deoarece va avea nevoie de bani pentru a cumpăra furaje. Producătorii de brânzeturi și lactate spun că întregul domeniu zootehnic este în pericol, dacă nu vor exista subvenții pentru cumpărarea de furaje. De frica unei crize a hranei, mulți crescători au început să vândă din efectivele de animale cât pot obține încă un preț convenabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here