Până astăzi, 19 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 37.458 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.042 au fost externate, dintre care 22.617 de pacienți vindecați și 2.425 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 935 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 767 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 286 de pacienți. Până astăzi, 2.026 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 958.622 de teste.