SONDAJ CARE AGITĂ SPIRITELE LA RÂMNICU SĂRAT

0
3089

Bătălia pentru alegerile locale are loc, la Râmnicu Sărat, nu doar la nivelul declarațiilor, ci și al sondajelor de opinie. Un astfel de sondaj, realizat în luna decembrie a anului trecut, de către Biroul de Cercetări Sociale din București, îl creditează pe fostul primar Viorel Holban, cu peste 53 la sută din preferințele electoratului, iar pe actualul pe actualul edil Sorin Cârjan, candidatul PSD la funcția de primar al munipiului Râmnicu Sărat, cu doar 31,6 la sută. Viorel Holban precizează că în baza acelui sondaj a și fost desemnat drept candidat al PNL la funcția de primar.  

Viorel Holban afirmă că anumite postări din mediul on-line vor să minimalizeze datele studiului sociologic realizat în luna decembrie, acreditând ideea că sondajul a fost făcut recent și că nu este real. Candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Râmnicu Sărat preciează însă că sondajul este realizat de mai bine de 6 luni, cât se poate de profesionist, de către un institut recunoscut și nu poate fi discreditat prin niște simple dezinformări plasate în mediul on-line și rețelele de socializare.

Mai mult, Holban consideră că datele studiului arată clar că cetățenii din Râmnicu Sărat apreciază ceea ce s-a realizat în oraș în perioada 2008-2016, perioadă marcată și de o cruntă criză financiară, și că nu sunt deloc mulțumiți de prestația actualei administrații locale în frunte cu Sorin Cîrjan. Alegerile locale au fost amânate în acest an, din cauza pandemiei de coronavirus, pe 27 septembrie. Scrutinul electoral va avea loc într-un singur tur, candidatul cel mai bine plasat în preferințele cetățenilor urmând a câștiga un mandat de primar pentru următorii 4 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 1 =