FOCAR DE COVID 19 ȘI ÎN PRIMĂRIA RÂMNICU SĂRAT

0
3023

Doi angajați au fost deja depistați pozitiv și internați în Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, însă pe lista suspecților de contaminare se află mai multe persoane. Contactat telefonic, viceprimarul Nicolae Florian a recunoscut că doi dintre angajații Primăriei sunt bolnavi și spitalizati încă de la sfarsitul săptămânii trecute. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre secretara primarului și despre soțul acesteia, șofer al viceprimarului Nicolae Florian. Alte surse susțin că angajații depistați pozitiv sunt șoferul viceprimarului și administratorul Primăriei Râmnicu Sărat.

Autoritățile din Râmnicu Sărat susțin că în Primărie se respectă toate măsurile pentru protecția angajaților și a cetățenilor cu care aceștia intră în contact și deocamdată nu se impun măsuri suplimentare. Marți, în sediul Primăriei a avut loc ședința Consiliului Local Municipal, la care au participat consilierii locali, reprezentanți ai instituțiilor subordonate și jurnaliști.

Autoritățile din Râmnicu Sărat susțin că până astăzi nu au anunțat existenta celor două cauzuri de infectări, pentru că au așteptat un răspuns oficial de la Direcția de Sănătate Publică. Precizăm că jurnaliștii au aflat, abia în această dimineață,  din anumite surse, de existența infectărilor cu COVID din cadrul Primăriei Râmnicu Sărat, iar reprezentanții Primăriei au formulat un răspuns oficial la insistențele presei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here