REDESCHIDEREA SPITALULUI MUNICIPAL DIN RÂMNICU SĂRAT STĂ SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII

0
1151

Aceasta chiar dacă Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a solicitat Direcțiilor de Sănătate Publică să facă o evaluare a tuturor spitalelor din țară care tratează pacienți infectați cu noul coronavirus. Într-un comunicat de presă, Tătaru a anunțat faptul că are în plan să ofere posibilitatea pacienților non-COVID de fi consultați în unitățile medicale. ,,Am cerut direcțiilor de sănătate publică să realizeze la nivel local o analiză a cazurilor internate, a modului în care sunt separate complet circuitele funcționale pentru pacienții infectați de cei neinfectați și să identifice toate măsurile necesare astfel încât se fie eliberate avizele necesare reluării activității în spitalele de fază 1, 2 și cele suport (…) Suntem într-o nouă fază epidemiologică și trebuie să redeschidem spitalele pentru bolnavi, chiar dacă menținem măsurile de prevenție și limitare a răspândirii SARS-CoV -2”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Fiecare spital suport, cum este și cel din Râmnicu Sărat, trebuie să asigure însă circuite separate pentru bolnavii non-COVID. De asemenea, asigurarea îngrijirilor medicale pentru pacienții non-COVID în spitalele suport se va face doar cu avizul Direcțiilor de Sănătate Publică. Din aceste punct de vedere, situația Spitalului Municipal din Rm Sărat este destul de delicată. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Buzău afirmă că, în unitatea medicală din Rm Sărat este extrem de greu să fie gândit un circuit sigur, atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.

Direcția de Sănătate Publică Buzău a primit deja de la conducerea Spitalului Municipal din Rm Sărat propunerile de realizare a unor circuite separate pentru pacienții non-COVID și cadrele medicale. Acestea vor fi analizate și negociate în următoarea perioadă de autoritățile sanitare buzoiene. Direcția de Sănătate Publică Buzău trebuie să ofere o soluție Ministerului Sănătății în maximum 3 săptămâni.

În ultimele săptămâni, în spațiul public, pacienții, dar și cadrele medicale au tras numeroase semnale de alarmă cu privire la faptul că accesul pacienților non-COVID în spitale este îngreunat din cauza pandemiei. TV Sat Media Group s-a raliat dorinței pacienților din zona Rm Sărat și a lansat, pe 20 mai, Campania Spune DA redeschiderii Policlinicii Spitalului Rm Sărat!, dar și o petiție care poate fi semnată de cei toți cei care vor să  beneficieze de tratamente și de servicii medicale de urgență în Spitalul Municipal. Doar în primele zile ale campaniei, la punctele de încasări ale TV Sat s-au strâns peste 450 de semnături, atât din Rm Sărat, cât și din localitățile învecinate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here