JUDEȚUL BUZĂU ÎNREGISTREAZĂ ÎNCĂ DOUĂ CAZURI DE ÎMBOLNĂVIRE CU CORONAVIRUS

0
462

Potrivit Direcției de Sănătate Publică, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 204, cu două mai multe decât ieri. Este vorba despre o femeie de 30 de ani, din municipiul Buzău, care nu prezintă simptome specifice ale bolii. Ea este mama bebelușului de 9 luni, depistat și el cu COVID, în timp ce se afla în Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Buzău. Femeia a fost internată la Spitalul ”Victor Babeș” din București, acolo unde se află și copilul ei. Al doilea caz este cel al unui copil de 4 ani, care se afla internat în Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Buzău. El prezintă simptome ale îmbolnăvirii și a fost transferat la Spitalul din Rm Sărat.

Conform datelor DSP Buzău, 107 persoane au fost declarate vindecate și externate. În prezent, în județul Buzău, se află în carantină un număr de 26 de persoane, iar pentru alte 1.889 de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu. În ultimele 24 de ore, polițiștii buzoieni împreună cu Poliția Locală au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, ocazie cu care au fost verificate 1.487 de persoane. Au fost depistate că nu respectă condițiile de izolare două persoane, care au fost sancționate contravențional, valoarea amenzilor fiind de 3.000 lei. În cadrul acțiunilor efectuate cu privire la respectarea măsurilor impuse de ”starea de alertă” au fost aplicate 17 sancțiuni, dintre care 2 pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea și 15 pentru tulburarea liniștii publice, în context COVID-19. Valoarea totală a amenzilor a fost de 5.800 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 74 = 80