Vântul schimbării a ajuns și la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Mai exact, ministrul Educației, Monica Anisie, a semnat astăzi ordinul de eliberare din funcție a inspectorului școlar general al IȘJ, Florina Stoian. În locul acesteia a fost numit Ionel Meiroșu, directorul Școlii Gimnaziale „Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat. Florina Stoian a menționat că această demitere era una așteptată în contextul în care mandatul ei la șefia instituției buzoiene se terminase. ,,Era previzibil. Mie mi s-a terminat mandatul de patru ani, iar Ministerul trebuia să desemneze o persoană prin detașare să conducă Inspectoratul Școlar Județean”, a precizat Stoian. Ea a fost singură care a promovat concursul organizat de minister în luna mai a anului 2016. Ionel Meiroșu s-a mai aflat la conducerea IȘJ Buzău, ca inspector școlar general adjunct. El a fost schimbat din funcție în 2009, odată cu venirea la putere a PDL.