CARE SUNT OBLIGAȚIILE ANGAJATORULUI ÎN PERIOADA STĂRII DE ALERTĂ?

0
735

Proiectul de lege cu măsuri aplicabile pe perioada stării de alertă prevede că angajatorii cu peste 50 de salariați, fie din mediul privat, fie de la stat vor putea să adopte, pe perioada stării de alertă, programe individualizate de muncă pentru fără să aibă nevoie de acordul angajaților. Proiectul de lege care cuprinde acest lucru stabilește însă și o amendă destul de mare pentru cei care nu vor face asta. Potrivit Codului muncii, scrie avocatnet.ro, flexibilizarea programului nu se face fără acordul salariatului sau este o solicitare care vine tocmai din partea lui. Prin urmare, doar pe perioada stării de alertă, astfel de modificări în orarul de muncă vor putea fi făcute unilateral, de către angajatori.

„Pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile art. 118 alin. (1) din Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariați pot stabili programe individualizate de muncă, fără acordul salariatului, astfel încât între salariați să se asigure existența unui interval de o oră la începerea și la terminarea programului de muncă, într-o perioadă de trei ore”, prevede, mai exact, documentul în forma adoptată luni, de Executiv.

Proiectul prevede o amendă contravențională între 1.000 și 5.000 lei pentru nerespectarea prevederii citate mai sus. Interesant pentru că, așa cum se observă din text, Guvernul nu obligă angajatorii să adopte programe individualizate de muncă, ci le dă posibilitatea să facă acest lucru („pot stabili”). Prevederile proiectului de lege se vor aplica abia după ce sunt adoptate de Parlament, legea este promulgată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here