VIDEO: INCENDII ÎN LANȚ, ÎN DOUĂ COMUNE DIN JUDEȚUL BUZĂU

0
770

La Buzău nu coronavirusul reprezintă acum o problemă, ci incendiile de vegetație și de pădure. După puternicul incendiu izbucnit pe raza comunei Breaza, stins dupa 4 zile, 18 pompieri şi membri ai serviciilor voluntare se luptă încă de ieri să lichideze un alt incendiu de proporții, extins în două comune: Scorţoasa şi Beceni. Vântul puternic, vegetația uscată abundentă și suprafața mare unde flăcările se manifestă concomitent îngreunează intervenția pompierilor. Până astăzi dimineață, flăcările afectaseră deja o suprafaţă de aproximativ 35 de hectare.

Acesta este cel de-al doilea incendiu de pădure de mare amploare izbucnit în  ultima săptămână, după cel din comuna Breaza și care a fost lichidat abia ieri. Specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău au stabilit că cel mai probabil focul de la Breaza, care a afectat circa 20 de hectare de pădure și vegetație uscată, a fost pus intenționat. Autoritățile locale așteaptă ca făptașul să fie prins cât mai repede, având în vedere că nu este pentru prima dată când focul a fost aprins pe dealuri, în imediata apropiere a pădurii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here