PROIECT DE LEGE PRIVIND ACORDAREA UNUI ,,SPRIJIN PENTRU UN TRAI DECENT”

0
522

Senatorii vor dezbate un proiect de Lege pentru sprijinul unui trai decent în contextul pandemiei provocate de coronavirus. Actul normativ prevede acordarea de către stat a unor sume de bani persoanelor care nu mai înregistrează venituri sau celor care au venituri sub venitul minim garantat, inclusiv pensionarii. Suma acordată lunar va fi de câte 1.500 lei de fiecare beneficiar, atât pe perioada stării de urgență, cât și 6 luni după expierarea acesteia. Beneficiarii, scrie legestart, trebuie să aibă peste 18 ani. Agențiile de plăți și inspecție socială vor analiza cererile și vor decide acordarea ajutorului financiar în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării, pe baza unei decizii, comunicate solicitantului în termen de 5 zile. Plata sprijinului se va face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea. Beneficiarul este obligat să comunice orice modificare intervenită cu privire la veniturile sale, în termen de 30 de zile de la data acestei modificări. În caz contrar, persoana pentru care se va constata că a beneficiat de sprijin ilegal, va fi obligată să dea banii înapoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 8 =