ULTIMELE DATE NAȚIONALE: PESTE 10.000 DE ROMÂNI SUNT INFECTAȚI CU CORONAVIRUS

0
418

Pe teritoriul României au fost confirmate până astăzi, 10.096 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.478 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 386 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 236 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.226 de persoane. Alte 28.131 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 113.336 de teste.
Totodată, până acum, 527 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova, au decedat.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 466 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.185 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 139 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.192 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.385.528 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

42 + = 50