A ,,PLOUAT” CU AMENZI LA BUZĂU, ÎN PERIOADA SĂRBĂTORII PASCALE

0
841

Inspectoratul de Poliție Județean Buzău a făcut un bilanţ al acțiunilor și sancţiunilor în perioada sărbătorii pascale. Astfel, în perioada 17-20 aprilie, oamenii legii, sprijiniți în cadrul activităților de efectivele jandarmeriei buzoiene, polițiști locali și militari au acționat pentru prevenirea ilegalităților de orice natură, inclusiv pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru monitorizarea respectărilor măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

În noaptea de Înviere și în ziua de Paște, echipajele poliției rutiere și de ordine publică au acționat în zona lăcașurilor de cult și în zonele cunoscute ca atractive pentru ieșirea la iarbă verde. În perioada 17-20 aprilie s-au înregistrat 60 de evenimente, cu 30% mai puține față de perioada similară a anului trecut. Din totalul evenimentelor înregistrate, 40 au fost de natură judiciară și 20 de altă natură, fără a fi înregistrate evenimente rutiere.

În această perioadă au fost organizate 19 acţiuni punctuale cu efective mărite pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional de orice natură. În urma activităţilor desfăşurate în această perioadă, poliţiştii buzoieni au constatat în flagrant delict 30 de infracţiuni: 12 de circulaţie rutieră și 18 de natură judiciară.

În consecință s-au aplicat 976 de sancţiuni contravenţionale, din care 476 pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, 322 pentru nereguli privind  conviețuirea socială, a ordinii și liniștii publice, 7 pentru încălcarea normelor de comerț și 461 la alte acte normative.  Totodată, au fost reţinute 16 permise de conducere auto, fiind retrase şi 4 certificate de înmatriculare. Valoarea sancţiunilor aplicate în perioada minivacanței de Paște este de 1.470.575 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here