NOI CIFRE ANUNȚATE DE AUTORITĂȚI: PESTE 8.000 DE ÎMBOLNĂVIRI

0
451

Pe teritoriul României au fost confirmate până astăzi, 8.067 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.508 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 360 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 258 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 22.129 de persoane. Alte 50.702 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.  Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 85.805 de teste. În ultimele 24 de ore au fost prelucrate 6176 de teste. Este cel mai mare număr de teste prelucrat în România, de la începutul pandemiei.

Totodată, până acum, 400 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 453 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.982 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.091 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 109 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 428 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.777 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.085.225 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 1 =