491 DE CAZURI NOI. TOTALUL PERSOANELOR INFECTATE CU CORONAVIRUS A AJUNS LA 7.707

0
426
Sursa foto: businessinsider.com

Pe teritoriul României au fost confirmate până astăzi, 7.707 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.357 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 491 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 243 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 22.866 de persoane. Alte 60.697 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 79.629 de teste.

Totodată, până acum, 387 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 417 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.078 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 104 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.171 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.062.175 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 48 = 57