ECHIPE MIXTE VOR PATRULA ÎN INTERIORUL PIEȚELOR DIN BUZĂU ȘI RÂMNICU SĂRAT ÎN PERIOADA PREMERGĂTOARE SĂRBĂTORILOR PASCALE

0
704

Conducerea Prefecturii Buzău a avut marți o întâlnire cu reprezentanții piețelor agroalimentare din Buzău și Râmnicu Sărat, unde au fost prezenți și conducătorii Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Oficiului pentru Protecția Consumatorului. În cadrul ședinței, au fost discutate măsurile speciale care se impun în această perioadă premergătoare Sărbătorilor Pascale, măsuri ce trebuie să fie în conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr. 8/2020.

A fost stabilit modul în care sunt verificate persoanele care comercializează carne de miel din punct de vedere al respectării condițiilor de protecție, comercianții fiind obligați să poarte mănuși și măști de protecție. Vor fi organizate echipe mixte care vor patrula în interiorul piețelor și vor verifica respectarea legislației în vigoare.

Reprezentanții piețelor agroalimentare au informat că, în această perioadă, se desfășoară constant acțiuni de dezinfectare a spațiilor de expunere și de comercializare, a zonelor de acces. Un accent deosebit se pune pe necesitatea de a evita aglomerația în interiorul halelor. Prefectul județului Buzău, Leonard Dimian a solicitat tuturor instituțiilor abilitate să se asigure că obiectivul numărul 1 al acțiunilor de verificare și control din această perioadă este protejarea sănătății populației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 + = 21