PRIMUL LOT DE HALATE DE PROTECȚIE DE UNICĂ FOLOSINȚĂ A AJUNS LA SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BUZĂU

0
944
Sursa foto: Fundația Comunitară Buzău

Fundația Comunitară ,,Împreună protejăm Buzăul” a primit 500 de halate de protecție de unică folosință și cu ajutorul voluntarilor de la Crucea Roșie Buzău a livrat ieri, la Spitalul Județean de Urgență, primul lot de 500 de halate de protecție de unică folosință. ,,Procedura de achiziție pentru echipamentele de protecție este foarte greoaie, prețurile cresc de la o zi la alta iar furnizorii nu sunt mereu serioși. Din fericire, avem oportunitatea să colaborăm cu întreaga rețea de fundații comunitare din țară cu care verificăm furnizorii, dăm comenzi la comun ca să obținem condiții mai bune și ne sfătuim zi de zi. De asemenea avem si sprijinul unei bănci pentru verificarea furnizorilor. Cu toate astea, tot mai apar și piedici, drept dovadă stă faptul că ieri trebuia să primim o comandă mare de măști de protecție dar ea a fost anulată pur si simplu. Nu, nu plătisem nimic în avans”, precizează  pe o rețea de socializare Fundația Comunitară ,,Împreună protejăm Buzăul”. În cursul zilei de astăzi, urmează să sosească la Spitalul Județean și testele pentru personalul medical. Este vorba despre 2.000 de teste rapide pentru toate cadrele medicale, care fac eforturi deosebite în lupta cu coronavirusul, la care se vor adăuga alte 2.000 de teste, la începutul lunii viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here