ÎNCĂ UN BUZOIAN ESTE CERCETAT DE POLIȚIȘTI PENTRU INSTIGARE PUBLICĂ

0
45

În urma imaginilor apărute în spațiul public în care un utilizator al unei rețele de socializare a postat un mesaj scris prin care accentua gravitatea situației generate de virusul COVID-19, făcând afirmații categorice cu privire la lipsa de pregătire a autorităților, de natură a crea o stare de confuzie în rândul cetățenilor, polițiștii s-au autosesizat și au demarat verificări.

În urma verificărilor, polițiștii au identificat și depistat cetățeanul, fiind vorba de un buzoian de 51 de ani, care ar fi postat mesajul în ziua de 23 martie. Mesajul inducea o stare de temere în mod nefondat, având în vedere că utilizatorul nu dispunea de informațiile oficiale necesare pentru a face aceste afirmații, erau supoziții ale sale, prezentate sub forma unei certe realități.

În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 368 din Codul Penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea parchetului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here