CRIZĂ DE MEDICI PEDIATRI LA SPITALUL JUDEȚEAN BUZĂU

0
693

Criza de personal din spitale devine critică, pe zi ce trece! Exodul în creștere al medicilor, dublat de gărzile epuizante, au lăsat din ce în ce mai multe unități de urgență fără personal medical. Se întâmplă și la Spitalul Județean de Urgență Buzău, unitate unde foarte multe secții se confruntă cu un deficit de medici. O situație alarmantă a fost semnalată astăzi, de către conducerea spitalului, la Unitatea Primiri Urgențe – Pediatrie. Managerul Spitalului Județean Buzău, Claudiu Damian, afirmă că, de la 1 martie, unitatea nu mai poate fi acoperită cu gărzi.

Din cauza volumului mare de muncă, raportat la remunerația deloc satisfăcătoare, cei 19 medici pediatri din județ aflați în evidențele Casei Județene pentru Asigurări de Sănătate preferă să ofere consultații la cabinetele lor particulare, decât să efectueze gărzi la secția UPU – Pediatrie, unde este mare nevoie de sprjinul lor, mai ales în plin sezon de gripă.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău apelează la soluții inedite pentru a putea atrage medici care să profeseze la cea mai mare unitate sanitară din județ. În ultima perioadă, la Unitatea Primiri Urgențe – Pediatrie au fost înregistrate, zilnic, peste 100 de prezentări. În aceste condiții, personalul medical al secției, insuficient numeric, face față cu greu volumului mare de muncă. O soluție de avarie ar fi atragerea unor medici rezidenți, aflați în ultimul an, pentru a face gărzi la UPU-Pediatrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here