PESTE 500 DE UAT-URI VOR FI CADASTRATE INTEGRAL DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

0
524
Sursa foto: ziare.com

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) va scoate la licitație, în anul 2020, 510 unități administrativ-teritoriale (UAT), care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF).

Pentru 300 de comune, aceasta va fi a doua procedură de atribuire, în condițiile în care prima dată fie nu a fost depusă nicio ofertă, fie ofertele au fost respinse. În acest context, vom organiza o serie de întâlniri de lucru atât cu reprezentanții autorităților locale, cât și cu firmele care furnizează servicii de înregistrare sistematică a imobilelor. Cadastrul general nu poate fi realizat fără sprijinul tuturor celor implicați în acest proces.

Proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.

ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în AXA prioritară 11 din POR 2014-2020, care are drept scop realizarea cadastrului general în 660 de UAT-uri rurale, până în anul 2023.

Selectarea  UAT-urilor din zonele rurale a fost făcută după unele criterii, respectiv localităţi care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României; localităţi care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe; localităţi în care sunt identificate zone cu vulnerabilităţi sociale particulare privind accesul informal la proprietate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

21 + = 22