Cheltuielile privind tipărirea şi difuzarea registrelor agricole, precum şi cele privind gestionarea registrului agricol în format electronic vor fi suportate din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, instituţiile publice prevăzute la art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 98/2009, cu modificările şi completările ulterioare, elaborează norme tehnice privind completarea registrului agricol, aprobate prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor respective.
Registrul agricol se elaborează pentru o perioadă de 5 ani, datele completându-se de către autorităţile administraţiei publice locale, anual, potrivit formularelor aprobate prin hotărâre a Guvernului. Acest registru constituie documentul oficial de evidență primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populației și la societățile/asociațiile agricole, precum și la orice alte persoane fizice și/sau juridice care au teren în proprietate/folosință și/sau animale, și anume:
- a) capul gospodăriei și membrii acesteia, după caz; reprezentantul legal al societății/asociației agricole sau al persoanei juridice care are teren în proprietate/folosință;
- b) terenurile pe care le dețin în proprietate sau în folosință pe categorii de folosință și pe destinație a terenului, intravilan/extravilan, suprafețe cultivate cu principalele culturi și numărul de pomi, pe specii;
- c) efectivele de animale, pe specii și categorii, existente la începutul fiecărui an; evoluția anuală a efectivelor de bovine, porcine, ovine, caprine, cabaline, măgari, catâri, iepuri de casă, animale de blană, păsări, familii de albine, precum și alte animale domestice sau sălbatice crescute în captivitate, în condițiile legii, ce fac obiectul înscrierii în registrul agricol;
- d) clădirile existente la începutul anului pe raza localității;
- e) mijloacele de transport cu tracțiune animală;
- f) mijloacele de transport cu tracțiune mecanică, respectiv: tractoarele, autovehicule pentru transportat mărfuri, mașinile și utilajele pentru agricultură și silvicultură;
- g) orice alte echipamente, utilaje și instalații/agregate pentru agricultură și silvicultură.