RECORD DE ALCOOLEMIE LA VOLAN, ÎN BUZĂU

0
750

În minivacanţa prilejuită de trecerea în Noul An, poliţiştii care au acţionat pentru supravegherea şi controlul traficului rutier au întocmit 20 de dosare penale pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Pentru depistarea șoferilor băuți, poliţiştii au efectuat peste 300 de testări cu aparatele etilotest, iar 22 de situaţii a fost indicat consumul de alcool.

În funcţie de valoarea indicată de etiloteste, în 12 cazuri s-au aplicat sancţiuni contravenţionale şi a fost luată măsura reţinerii permisului în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 de zile, iar în celelalte 10 situaţii s-au întocmit dosare penale.

Cea mai mare valoare indicată de aparatul etilotest a fost în cazul unui bărbat de 37 de ani din Suceava care a fost oprit în trafic de un echipaj care acţiona pe DN 10, pe raza localităţii Verneşti.

În cazul său, aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii au constatat că bărbatul nu figurează în evidenţa deţinătorilor de permise de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 2 =