SERVICIUL SECRET AL INTERNELOR TRECE LA COMANDA BUZOIANULUI BOGDAN DESPESCU

0
567

Un Ordin publicat recent de ministrul de Interne, Marcel Vela, ce vizează structuri-cheie aflate în coordonarea sa, printre care Departamentul de informații și protecție internă (fostul ,,Doi și-un sfert”), Direcția generală anticorupție (DGA) și Corpul de control al ministrului, prevede că acestea vor trece în coordonarea secretarului de stat pentru ordine și siguranță publică, funcție ocupată în prezent de buzoianul Bogdan Despescu. Potrivit stiripesurse.ro, în acest mod, Vela renunță la toate structurile pe care le avea în coordonare. Astfel, secretarul de stat Bogdan Despescu va coordona următoarele structuri:

  • Departamentul de informații și protecție internă;
  • Direcția generală anticorupție;
  • Corpul de control al ministrului;
  • Poliția Română;
  • Jandarmeria Română;
  • Poliția de Frontieră Română;
  • Inspectoratul General pentru Imigrări
  • Agenția Națională Antidrog;
  • Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane;
  • Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date;
  • Direcția audit public intern;
  • Direcția informare și relații publice;
  • Unitatea de politici publice;
  • Direcția generală management operațional.

La finele lunii noiembrie 2019, generalul de poliție, buzoianul Bogdan Despescu a fost numit secretar de stat printr-o decizie a premierului Ludovic Orban. Despescu l-a înlocuit atunci pe Dan Chirilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 2 =