APROAPE 14.000 DE ARTICOLE PIROTEHNICE, CONFISCATE DE POLIȚIȘTII BUZOIENI DIN CADRUL BIROULUI A.E.S.P.

0
564

La sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul acțiunii la nivel național „FOC DE ARTIFICII 2019-2020”, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău, au desfășurat activități pentru verificarea legalității desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice și juridice.

Cu această ocazie, în urma verificărilor efectuate la mai multe puncte de lucru ale unei întreprinderi individuale aparţinând unui bărbat de 40 ani, din municipiul Buzău, a fost identificată o cantitate de articole pirotehnice din categoria I şi a II-a, articole care nu corespundeau din punct de vedere al etichetării și al marcajului CE. Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării aproximativ 14.000 de articole pirotehnice, în valoare totală de 24500 lei.

Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii privind regimul materiilor explozive și H.G. 1102/2014 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a articolelor pirotehnice, iar verificările sunt continuate. Tot cu ocazia controlului s-a constatat faptul că unul din punctele de lucru nu corespunde din punct de vedere al condițiilor de asigurare a securității activității, buzoianului fiindu-i retras avizul pentru spațiul de comercializare respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 1 =