Premierul Ludovic Orban a anunțat marți că valoarea unui punct amendă va rămâne tot 145 de lei și după 1 ianuarie 2020. În ultimii doi ani, punctul-amendă a fost plafonat de Executiv, decizie care va fi păstrată și pentru 2020. Dacă nu s-ar fi luat această decizie, amenzile rutiere ar fi crescut cu aproape 30%. Dacă autoritățile nu se răzgândeau, punctul-amendă putea ajunge la 223 de lei, față de 145 de lei, cât este acum. „Am luat decizia să facem și noi ceea ce au făcut guvernele anterioare, dar cu siguranță trebuie schimbat acest sistem. (…) Vom aplica și noi această soluție – să nu creștem punctul-amendă”, a declarat Ludovic Orban. Punctul-amendă, care reprezintă 10% din salariul minim pe țară, este plafonat actualmente la 145 de lei, în urma unor plafonări stabilite prin ordonanță de urgență pentru anii 2018 și 2019.