Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că astăzi s-a finalizat Campania de plăți în avans pentru beneficiarii care au depus cererea unică de plată în Campania 2019. Prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536 a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale aferent Campaniei 2019, respectiv de până la 70 % în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală. Astfel, suma totală autorizată la plată în perioada 16 octombrie 2019 – 29 noiembrie 2019 este de 1,335 miliarde euro, din care:
- Campania 2019 în sumă de 1,319 miliarde euro, plăți efectuate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), respectiv din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) + cofinanțare de la Bugetul Național, pentru un număr de 732.905 fermieri, ceea ce reprezintă 92,63% din numărul fermierilor eligibili la plata avansului;
- Măsuri de piață, comerț exterior, promovarea produselor agricole și ajutoare de stat în suma de 16,55 milioane euro.
De asemenea, suma de 1,319 miliarde euro, reprezentând plăți în avans acordate fermierilor în Campania 2019, este cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima dată plata în avans. În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1174/2019, alocarea financiară aferentă României privind plățile directe acordate fermierilor în Campania 2019 este de 1.943.162.000 euro.