MARINA BABOI, CU GÂNDUL LA COMPETIȚIILE DIN 2020

0
3675

Atleta buzoiană Marina Baboi, legitimată la SCM Gloria Buzău, la cei 20 de ani ai săi este una dintre cele mai rapide sprintere din țară. Cel puțin de doi ani la rând, Marina nu are rivale. Pentru a ajunge la o astfel de performanță este nevoie de multă muncă, după cum ne-a spus Marina. 2019 a fost pentru sprintera buzoiană un an extrem de dificil, cu foarte multe provocări, dar mai ales cu multe reușite. 2019 a fost anul în care Marina a obținut recordul național universitar – 7,39s. A câștigat aurul în 26 de curse și a terminat în primele trei, la 36 de curse.

Reporter: În 2019 ai avut foarte multe concursuri după cum am văzut: 45 de curse alergate, dintre care 26 au fost câștigate. Care ți s-a părut cea mai dificilă competiție?

Marina Baboi: De departe, cea mai dificilă competiție din sezon a fost Campionatul European U23 (Tineret). Au fost multe emoții și multe speranțe concentrate în acea competiție, tocmai pentru că am muncit un an întreg ca rezultatele de acolo să fie dintre cele mai bune.

Rep.: Ești campioană națională universitară la 60m plat indoor și ai obținut un record național universitar 7,39s. A fost prima ta participare la o astfel de competiție, nu?

Marina Baboi: Da. A fost prima mea participare la un concurs de genul acesta, fiind atunci studentă în primul an la Unuversitatea “Ovidius” din Constanța. A fost un concurs neobișnuit pentru mine, un concurs de la care nu știam exact la ce să ma aștept. Se pare însă că am reușit să mă “descurc” chiar bine și să îmi reprezint facultatea cât mai bine cu putință.

Rep.: Spune-mi te rog ce obiective ai reușit să atingi în acest an?

Marina Baboi: Am reușit să îmi ating aproape toate obiectivele, atât cele de timp cât și cele de loc. Cel mai important obiectiv pentru mine a fost intrarea în finala la Campionatul European U23.

Rep.: Ai vreun regret din punct de vedere al activitătii tale desigur din acest an? Eu știu, vreun obiectiv pe care nu ai reușit să-l atingi…

Marina Baboi: Nu vreau să-l numesc “regret”, însă ratarea finalei în proba de 100 m din cadrul Campionatelor Europene U23 a fost pentru mine o dezamăgire. Mi-am dorit foarte mult să mă aliniez în rând cu cele mai bune 8 alergătoare de 100 m din Europa, însă n-a fost să fie. O sutime de secundă m-a ținut departe. Însă am reușit  să intru în finala probei de 200 m, ceea ce a înseamnat pentru mine un fel de “răzbunare” a finalei ratate cu o zi înainte. De departe, aceasta clasare în finala de 200 m reprezintă cel mai bun rezultat al meu la un Campionat European sau Mondial. Și e lucrul cel mai important pentru mine. Mi-am dat seama că mă pot lupta de la egal la egal cu adversarele mele și ce diferențele dintre noi, sportivii români și cei din alte țări nu sunt atât de mari.

Rep.: Ești de doi ani la rând cea mai rapidă atletă româncă? Spune-mi cât de greu îți este să menții această performanță?

Marina Baboi: Nu știu dacă să spun că îmi e greu. E greu pentru că trebuie să te lupți cu tine în primul rând, tu trebuie să fii principalul tău adversar. Cred și că lupta cu cronometrul devine din ce în ce mai grea de la an la an.

Rep.: Ai un palmares extraordinar și în acest an: 27 de medalii, dintre care 24 de aur. Ce sacrificii trebuie să faci pentru a reuși să obții astfel de rezultate?

Marina Baboi: Muncesc. Mă antrenez în fiecare zi, îmi dedic tot timpul acestei activități. Atletismul este “jobul meu full time”, 24/24, 7/7! Îmi canalizez toată energia și toate resursele pentru a da randament maxim în fiecare zi, la fiecare antrenament, în fiecare competiție.

Rep.: Mai ai competiții la care să participi anul acesta sau le-ai terminat?

Marina Baboi: Anul acesta sezonul competițional s-a încheiat. Suntem acum în perioada de pregătire, perioada în care mergem în cantonamente, în care muncim mai mult. E poate cea mai grea perioadă a anului.

Rep.: Cum ai reușit să îți împarți timpul între antrenamente, competiții și facultate?

Marina Baboi: Pot să spun că am deja ceva experiență. La fel cum am reușit să mă împart și între liceu și antrenamente, așa fac și acum cu facultatea. Găsesc timp pentru amândouă, fiind ambele la fel de importante pentru mine. Am un mare noroc că profesorii și toți cei de la Universitatea “Ovidius” îmi sunt alături și mă susțin.

Rep.: Ce înseamnă sportul pentru tine?

Marina Baboi: Sportul este jobul meu Full time. Nu cred că Marina de astăzi ar fi fost la fel fără sport. Sportul m-a creat ca om, m-a educat, m-a disciplinat. Sportul pentru mine înseamnă tot.

Rep.: Cum arată o zi pentru atleta Marina Baboi?

Marina Baboi: Mă trezesc, merg la antrenament, apoi mă întorc acasă după antrenament și mă odihnesc, urmează al doilea antrenament și după asta ziua mea s-a încheiat. Nu îmi rămâne prea mult timp pentru alte activități, însă așa este viața mea de câțiva ani buni și m-am obișnuit.

Rep.: Spune-mi ceva despre Marina Baboi. De exemplu ce hobby ai? Sau poate sunt mai multe pe lista ta?

Marina Baboi: Îmi place să citesc, să mă deconectez puțin de la tot ce se întâmpla în jurul meu. Îmi place și să călătoresc. Aceste două lucruri sunt cumva “portița mea de scăpare”, dacă pot spune așa.

Rep.: Ce planuri de viitor ai?

Marina Baboi: Îmi este frică să mă gândesc la viitor pentru că mereu viața te surprinde. Îmi doresc foarte tare să-mi mențin poziția de lider național, dar și să îmi îmbunătățesc performanțele în concursurile internaționale. Sunt convinsă că dacă lucrurile merg așa cum au mers până acum, tot ceea ce îmi doresc o să se și întâmple.

Rep.: Cum se anunță anul 2020 pentru tine? Ce alte provocări te așteaptă?

Marina Baboi: Anul 2020 este un an aglomerat, atât cât am apucat să văd. E un an ce aduce noi provocări, un an olimpic, în care toți sportivii își doresc să ajungă la cea mai bună formă a lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here