BULLYING-UL, O PROBLEMĂ FĂRĂ SOLUȚII

0
494

Fenomenul agresiv al bullying-ului din școli, prin care copiii sunt umiliți și hărțuiți zilnic, alertează tot mai mulți părinți. Și mai grav este că aceștia nici măcar nu știu cum să își ajute copiii agresați de colegii lor, iar unii dintre ei caută ajutor la specialiști. În ultima vreme, peste o mie de părinți au sunat la Telefonul Copilului, unde au cerut soluții concrete. Aproape 50 la sută dintre ei au apelat la acesta pentru că, spun ei, nu au primit sprijin nici din partea unităților de învățământ. În replică, autoritățile școlare spun că cei mai mulți dintre profesori și învățători nu sunt pregătiți să gestioneze cazurile de bullying.

Atunci când situația a scăpat de sub control, s-a apelat  la ajutorul poliţiei şi al protecţiei copilului. Chiar și așa conducerile inspectoratelor școlare spun că în acest moment este imposibil să fie gestionate toate cazurile de bullying, astfel încât să fie mulţumite toate părţile. Atunci când nu au găsit rezolvare din partea profesorilor sau învățătorilor, unii părinți au mers mai departe şi au spus că vor ca elevii abuzatori să fie exmatriculaţi. O treime  dintre ei au decis să îşi facă dreptate singuri şi şi-au mutat copiii la altă şcoală.

În prezent există o lege care, dacă va fi promulgată de preşedinte, va obliga profesorii să urmeze cursuri ca să înveţe cum să gestioneze astfel de cazuri şi să nu le mai ascundă de directori. Între timp însă, copiii cresc şi suferinţele provocate de colegi îi pot afecta pe viaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 73 = 79