PARCUL ,,CEC” DIN MUNICIPIUL BUZĂU SE VA NUMI PARCUL „PRIMAR ŞTEFAN FRĂŢILĂ”

0
902

Municipalitatea intenționează să schimbe denumirea unui parc din municipiu. Este vorba despre Parcul ,,CEC”, situat în strada Sf. Sava de la Buzău, care ar urma să se numească „Primar Ştefan Frăţilă”. Această modificare este înclusă într-un proiect de hotărâre cu caracter normativ și este supus dezbaterii de către Primăria Buzău, urmând ca cetățenii să vină cu propuneri, sugestii sau opinii  până cel târziu 13 noiembrie 2019. Ştefan Frăţilă primul primar ales al municipiului Buzău după revoluţie, a participat la înfiinţarea ,,Parcului CEC”, situat în strada Sfântul Sava de la Buzău.  Ştefan Frăţilă a fost un inginer şi un manager remarcabil, care a contribuit la dezvoltarea şi creşterea prestigiului oraşului nostru. ,,Ca o dovadă a interesului şi respectului pe care îl manifestăm faţă de personalităţile care au pus bazele oraşului Buzău, Serviciul Evidenţă – Administrare Patrimoniu şi Licitaţii prin Compartimentul Evidenţă Reţele, Gestionare GIS supune aprobării Consiliului Local al municipiului Buzău, proiectul de hotărâre privind atribuirea denumirii „Primar Ştefan Frăţilă ”, parcului situat în strada Sf. Sava de la Buzău”, se precizează în referatul proiectului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here