Elevii și profesorii lor îndrumători din județul Buzău vor fi premiați pentru rezultatele deosebite obținute în decursul anului școlar 2018-2019. Este vorba despre 55 de copii care au reușit să ia premii la olimpiadele internaționale și naționale. Astfel, rezultatele la olimpiadele internaționale vor fi răsplătite cu câte 600 de lei, atât pentru elevi, cât și pentru profesori, indiferent de locul obținut. De asemenea, câștigătorii olimpiadelor naționale vor fi recompensați cu sume de bani în funcție de premiul obținut. Astfel, 16 elevi care au obținut locul I la olimpiadele naționale vor primi 500 de lei (la fel și cei 11 profesori îndrumători); 400 de lei vor fi acordați celor 32 de copii care au obținut locul II la olimpiadele naționale. De asemenea, 6 elevi precum și cei 5 profesori îndrumători vor primi de la Consiliul Județean câte 300 de lei fiecare, pentru locul III obținut la olimpiadă. Pentru aceste premii instituția buzoiană a alocat suma de 38.000 de lei.