KNOCKOUT DEVASTATOR PENTRU STELUȚA DUȚĂ

0
1041

Pugilista care a scris istorie în boxul feminin românesc, Steluţa Duţă, a rămas fără loc de munca, după ce consilierii municipali PSD au votat pentru desfiinţarea secţiei de box din cadrul clubului SCM Gloria Buzău. Reprezentanții clubului au motivat că au luat decizia de a inactiva secția de box deoarece nu are performanțe. Propunerea a stârnit reacții dure din partea unor consilieri, însă chiar și așa, majoritatea PSD, i-a concediat fără remușcare pe sportivii și antrenorii secției de box.

Niciodată pusă la pământ de viața grea ori de pumnii adversarelor, dar îngenunchiată de votul consilierilor PSD, Steluţa Duţă a spus lucrurilor pe nume, pe pagina ei de Facebook.

 “Am crezut cand am inceput boxul, ca viata mea s-a schimbat cu adevarat, dar m-am inselat, Am intrat intr-o lume mai pregatita, mai frumos imbracata, dar cu mai putin suflet. De aproape 18 ani, de cand reprezint Romania (de fapt, Buzaul), pe cateva continente, am tot sperat ca prin activitatea si prin rezultatele mele, pot face lumea mai buna si mai recunoscatoare, fata de mine si de semenii mei. Din Odessa (Ucraina), unde ma aflu acum sa reprezint Buzaul, aflu ca acestia m-au concediat din lipsa de rezultate si activitate. Doresc cu aceasta ocazie sa recapitulez (atat pentru cunoscatori cat si pentru necunoscatori), palmaresul acelui ,,copil al strazii”, asa cum ma rasfata mai marii orasului Buzau:
– de 17 ori campioana Romaniei, la senioare,
-de 16 ori, castigatoare a Cupei Romaniei,
-de 3 ori, campioana a Uniunii Europene, la sinioare,
-de 3 ori campioana a Europei, la senioare,
-de 3 ori, vicecampioana mondiala, la senioare,
-Maestru Emerit al sportului,
-Antrenoare de box,
– Cetatean de Onoare al Municipiului Buzau.
Am primit pentru toate acestea o locuinta cu chirie (pe care n-o pot cumpara), un post de antrenoare la fete, la Gloria Buzau, pe care prin bunavointa consilierilor municipali ai PSD, l-am pierdut (inclusiv angajarea ca antrenoare) si am ajuns exact unde eram acum 18 ani”
, a scris Steluța Duță.

Abandonată la naștere, Steluța Duță a crescut în orfelinatul din Râmnicu Sărat, apoi la Centrul de Plasament din  Buzău, la cel din Stâlpu și la așezământul unei biserici, la Câmpeni. La vârsta de 18 ani a trebuit să plece și a ajuns să trăiască pe stradă. În 2002 l-a întâlnit pe Constantin Voicilaș, antrenor de box la CSM Buzău, care în cele din urmă a devenit tatăl ei adoptiv. După doar câteva luni de antrenament, Steluța Duță a devenit vicecampioană națională. În paralel, și-a reluat studiile, absolvind Liceul Sportiv din Buzău și școala de antrenori. În anul 2006 a cucerit prima sa medalie într-o competiție majoră, aurul la Campionatul European de la Varșovia. În anul 2015 a făcut obiectul unui documentar, “Roboțelul de aur”. Acum, în 2019, “Roboțelul de aur” este considerat de consilierii PSD și de primarul Constantin Toma, doar o tinichea, bună de aruncat la fier vechi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here