A trecut aproape o săptămână de când apele râului Slănic s-au umflat şi au rupt două bucăţi mari din Drumul Judeţean 203 K. Plăci din asfalt au fost dislocate şi transportate de apă la zeci de metri spre mijlocul albiei. Malul s-a surpat chiar în locul în care era prinsă puntea spre Săreni, un sat cu aproape 50 de localnici, cei mai mulţi bătrâni.
Puntea poate fi utilizată în continuare, însă numai de cei în putere, fiind necesară coborârea în albia râului şi traversarea apei pe bucăţile de asfalt desprinse din drum.
Singura cale de acces auto spre Lopătari, comună cu peste 4.000 de locuitori, se face pe un drum pietruit, plin de gropi şi bolovani. Autobuzele cu navetişti se opresc la prima ruptură în şosea, iar călătorii sunt nevoiţi să parcurgă pe jos restul de cel puţin trei kilometri până în sat.
Autorităţile judeţene au anunţat că urgentează demersurile pentru finanţarea unor lucrări de reparaţii la infrastructura distrusă de calamităţi. Conducerea Consiliului Județean Buzău a anunţat că va solicita bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru lucrările de reparaţii.